"Ceea ce nu te omoară (nu) te face mai puternic."

Nu, nu tot timpul "Ceea ce nu te omoară te face mai puternic."

Uneori te face mai acru, mai precaut, mai trist, mai puțin tolerabil și mai acid. Uneori, durerea nu te întărește, ci te schimbă într-un om mai puțin confortabil, dar mai real. Nu e nimic „romantic” în a trece prin dificultăți, cum nu este nimic „mesianic” în a le accepta fără a vorbi despre ce lasă în urmă.

Să nu mai încercăm să ascundem the bitter of it în mindfulness, pozitivism extrem si zambete politicoase. Să nu mai încercăm să fim „deasupra”, ci în mijlocul suferinței.

Și, după aceea, singura scăpare ca să nu ajungi să stai la masă cu Bacovia vorbind despre Goya este să vezi speranța. Pentru că da, după rău vine și bine. Acel rău nu este o stare permanentă venită să întunece zările și mările. De puține ori este doar nasol. De multe ori există un om, doi oameni sau trei oameni care o să fie acolo. Și peste putem pune și niște „floricele”, o carte, un film, o muzică, un animal. Și lucrurile par să fie mai "mild". Să fie și nasoale și bune și intolerabile și tolerabile.

Cum a zis prietena și colega de breaslă, Cristina, azi-dimineață. "Bun! E și bine în lume!" .

Ca în poza de mai jos, ea fiind și motivul acestei postări. Pur și simplu era prea simpatică ca să nu aducă și urâtul, și frumosul, și ploaia, și adevărul, și tristețea, și bucuria, și suferința, și speranța la un loc. Ole!